Gavriil Stiharul (site monografic)

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 3

Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Alchimia sentimentelor

Poemul iubirilor târzii


Frunze de cuvinte nearse de geruri
se zbat în priviri lipind gând de gând,
îmi vorbeşti deodată cu tristeţi de ceruri
şi ochii stelelor mai reci ca nicicând.


De cum m-ar arde asfinţituri din care
vărsai atâta soare în toamne târzii,
ai oprit râsul, şi golul lui mă doare –
emoţie de seară, doar în cuvânt mai vii.


Clipele stau pe răsuflările noaste
ca pe valurile unui ocean ne'nceput –
cineva le cată-n adâncuri albastre,
dar oarbe plutesc spre ţărm neştiut.



Poemul femeii

Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara care-ngână în durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.


O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopţii, trăgând oblon de moarte,
îi cere anii netrăiţi drept vamă.


Cine-a iubit-o într-un rest de-asfinţit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simţit sărutul vieţii răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.


Întoarcerea în amintiri

Sufletul târăşte o zdreanţă murdară
străbătând noroiul străzilor de toamnă;
răscolit de vântul negru dintr-o seară –
ce-adânc pătrunde bezna în orice rană.


Până aici ajunge ţipătul morţii
ca răsuflarea unui gând dureros:
Cineva, prin sita rară a nopţii,
lasă cuvintele s-ajungă la os.
   

Mă-ntorc în amintiri, în ninsori mai albe,
cuvântul lipeşte pe gânduri petale:
eram când raiul se plămădea din apeşi
veneam  acasă pe o altă cale.



Arvuna nopţii

Masca nopţii pe chipul astrului actor,
ce tristă pare scena lumii pâlpâind –
undeva, în sală, cineva clipind,
maestrul scăpând  cuvântul din decor.

  
 Linişte, doar bătaia ploapelor în gol,
 lăsare de cortină în privire,
 o pendulă măsurând o prabuşire
 în  singurătatea  crinilor din hol.


Cât de adânc paşii ploilor în noi
prin frunzele toamnei sapă-n amintiri:
era pe când, prieteni, puteam fi iaraşi miri
şi toamna ce mult aur vărsa peste noroi.




Sibila Eritreea

Mi-e fruntea pergament pe care timpul
îl scrie cu slove aspre de oracol,
şi ochii tăi logodiţi cu-Olimpul
le leagă cu înţelesuri de miracol.

Să nu citeşti nimic despre-ntristare,
nici despre gândurile din nopţi târzii,
citeşte despre flori şi despre soare
şi despre frunzele de toamna încă vii.

Citeşte despre noi până la idee,
despre drumul întors către paradis,
dar nu citi despre fructul tău, femeie,
care   mă  ispiti  aşa cum fu  scris.

Citeşte despre cărarea izbăvirii,
dar nu citi despre drumul către iad ...
Eu, damnat Sisif, urc piatra răzvrătirii
până la Olimpuri, ca apoi să ard.


Alean

Ţi-s lacrimile izvoare de demult,
ţi-s gândurile dureri din neştiut –
trage cerul spre morminte,
să plângă pe oseminte.

Ţi-e zâmbetul oţel de lună nouă
culcat pe-un pat de suflet şi de rouă –
mută nunta de cucoare
din drumul stelei căzătoare.

Se trezesc străbunii-n vise –
spre zori, porţile-s deschise…


Ochii îmi sunt o turmă care pasc din stele...

Ochii îmi sunt o turmă care pasc  din stele
la hotarul cerului, unde, prin altare,
luceferii ard sacru ca o lumânare –
din fire sfinţite se ţes în zori perdele.

La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina lunii şi se frânge,
din luncă se aude  cum salcia plânge,
când iarba roşeşte şi behăie mieii.


Chemarea lui Hyperion


La răscrucea de pleoape sună ghioceii,
se clatină lumina lunii şi se frânge,
din luncă se aude  cum salcia plânge,
când iarba roşeşte şi behăie mieii.

Zvon de nuntire se aude dinspre cimitir
la ceas tainic de vară când eşti o-nchipuire,
din caierul de gânduri îmi torci nevăzutul fir
şi ţeşi fără odihnă cămaşa mea de mire.

Dar pânza de păianjen a razelor de lună
prinde în joc de iele luceafărul de vară
şi ochiul mi se zbate, şi în auz îmi sună
prelunga agonie a astrului de seară.

Un sol trimis de craiul cetăţii dintre ape
îmi spune să fiu gata, căci ziua-i  spre amurg,
eu, aripa pe care Hyperion o arde,
mă mistui în cuvintele de teamă şi de rug.


În dulcea datină străveche


Motto :
  Implantat-au chip-uri pretutindeni ?
 
— Implantat-au.


Spaţiul rimat l-au îngrădit cu sârme,
au pus curent electric între versuri –
cuvintele n-au drept să se cunune,
ci triste se unesc în înţelsuri.


Doar orele mai stau la sfat solemn,
când candela-n altar lumina-şi poartă,
doar tu, transfigurată în poem,
deschizi o lume ca pe-o nouă poartă.


Un paznic ne opreşte şi ne cere
linia din palma vieţii scrisă,
tu îi plăteşti cu nopţi de priveghere
şi trecem pe sub sârma interzisă.


Era o noapte sfântă de colinde,
zăpada se cernea în fulgi pereche,
de mână ne ţineam printre cuvinte
noi, miri primiţi de datina stăveche.



Agonie cu maci



Moartea e pendula ce în cadenţă bate
cuiele secundei în ora de-agonie —
numai tu, femeie, cu ochii tăi de noapte,
îmi speli sufletul greu cu rana încă vie.



Cugetul apostat l-am zugrăvit pe zid,
pe tencuială-am aninat un triptic păgân,
şi niciun semn între noi, ci veşnicul vid
ca-n macii buzelor tale curat să rămân.

Formularul pentru autentificare

Coşul de cumpărături

Coşul de cumpărături este gol

Căutare

Calendar

«  Noiembrie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Arhiva materialelor

Prietenii site-ului

  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator